Craciunul
Craciunul este un cuvânt care ne-a umplut copilaria; zile fulguite, pline de mister, aducatoare de daruri, de cântece, de veselie, de speranta. Este ziua nasterii lui Hristos.
Cuvântul ce numeste aceasta sarbatoare este diferit în diverse limbi: Noel, Noue, Noie, în partea de nord a Frantei, Nau sau No în provincia Charentes, Chalenos la Nisa, în amintirea Calendelor lui ianuar, când Craciunul se sarbatorea la 6 ianuarie. Englezii îi spun Christmas, adica masa lui Christ. Într-adevar, când Sfântul Augustin s-a stabilit în provincia Kent, pentru a-i evangheliza pe saxoni, el a insistat mai ales pe celebrarea sarbatorii de Craciun prin mese (sau liturghii). În Germania e Weihnacht sau Weihnachten. Sensul acestui cuvânt este "nopti sfinte". În unele regiuni ale Germaniei se zice Mutternacht, adica "noptile mamelor".
În tinuturile românesti, Craciun este numele pastorului în al carui staul s-a nascut Iisus. Multe legende ale Maicii Domnului, împletite cu traditii populare locale, pre-crestine, sunt povestite, în variante diferite, pe pamânturile românesti.
Peste tot, de Craciun se sarbatoreste ziua nasterii lui Iisus, cu toate ca în diferite parti ale lumii, ceremonialurile difera. Dar pretutindeni, acest cuvânt magic are înca o nebaauita putere de a renaste sperantele, de a ne readuce bucuria si lumina în case, de a ne face sa retraim acele clipe fabuloase ale copilariei, care ne stau toata viata ascunse în suflet.
Cum arata pe meleagurile românesti Craciunul tradittonal ? Sarbatorile Craciunului erau asteptate, acum vreo doua sute de ani, "cu multa bucurie de toata lumea". În postul Craciunului nu se fac hore si nunti si singurele prilejuri de adunari si petreceri sunt sezatorile, unde se lucreaza de obicei putin si se petrece mult, vorbindu-se, cântându-se si câteodata, jucându-se. Tineretul are motive întemeiate sa astepte deschiderea sau dezlegarea horilor, care vor atrage dupa sine, dupa Boboteaza, si nuntile; copiii tânjesc dupa colindat, stea, irozi, capra si altele, iar toata lumea asteapta Craciunul.
Sarbatoarea de Craciun tine trei zile. Dupa el vin cu duiumul, sarbatori si obiceiuri, care de care mai frumoase. Atâtea obiceiuri felurite fac ca placerile si veselia sa se simta în orice suflet si în orice casa. Nu se cade ca venirea acestor sarbatori sa gaseasca gospodariile neîngrijite. De aceea femeile, cu tot frigul aspru care este în aceasta vreme, scot din casa totul afara, ca sa varuiasca, sa repare, sa spele ferestrele si usile, sa scuture lucrurile si sa le aseze iarasi frumos la locul lor.
Ziua de 30 noiembrie, sarbatorirea Sfântului Andrei, marcheaza începutul sarbatorilor de iarna. În traditia populara, aceasta noapte este cea în care duhurile malefice - în special strigoii, moroii - primesc puteri mai mari decât în restul anului si vin printre oameni sa le faca rau. Este un fel de rasturnare a sarbatorii crestine a Rusaliilor, când prin pogorarea Sfântului Duh, întreaga natura este binecuvântata, iar planetele de leac îsi maresc puterea.
În aceasta zi, în special fetele încearca semnele propriului destin: cauta chipul viitorului sot în forma pe care o ia plumbul sau cositorul topit si apoi brusc solidificat prin turnarea în apa; stau peste noapte în fata unei oglinzi, marginite de doua lumânari, pâna ce zaresc chipul viitorului barbat; pun busuioc sub perna si apoi se culca, sperând sa-si viseze sotul. Tot în aceasta zi, în unele zone din Moldova se stabilesc raporturile dintre cetele de flacai si gazda casei unde urmeaza sa se adune componentii grupului pentru a repeta textele de colinde. Obligatiile grupului erau diverse: carau apa, spargeau si carau lemne, curatau prin gospodarie si în grajdul animalelor. Pe 30 noiembrie, toti românii pun la încoltit grâu în câteva farfurioare câti membri sunt în familie, iar la Anul Nou se interpreteaza norocul ce-l va avea fiecare în functie de înaltimea firelor de grâu.
Apoi, în urmatoarea zi, de 1 decembrie, copiii deschid calendarul de Postul Craciunului. E vremea promisiunilor pline de mister, e vremea cadourilor. Înca din perioada Postului Craciunului se începe cântatul colindelor, nu numai acasa, dupa rugaciune, ci si pe strazi.
De sute de ani, copiii îl asteapta în noaptea de 5 spre 6 decembrie pe Mos Nicolae, ca sa le umple ghetutele cu daruri. Sfântul acesta calatoreste prin vazduh, urmat de un magarus încarcat cu doua cosuri: unul umplut cu bomboane si alte dulciuri, iar altul plin cu nuiele. Îsi lasa magarul lânga cosul de pe acoperis si coboara. Fiecare copil trebuie sa-si puna lânga usa sau lânga camin pantofiorii, si dupa cum au fost cuminti sau nu, vor primi dulciuri sau nuieluse.
În seara de 23 spre 24 decembrie, dupa miezul noptii si pâna la ziua, se obisnuieste, prin unele parti din Ardeal si Tara Româneasca, sa mearga cetele de copii, alcatuite din doi, trei, patru, si uneori chiar mai multi, din casa în casa, cu colinda, mos-ajunul, buna-dimineata, colindisul sau buna dimineata la mos-ajun. Prin Banat si prin unele parti din Ardeal, copiii care merg cu colindul se numesc pitarai sau pizerei; împartiti pe cete sub conducerea unui vataf de ceata, ei umbla prin sat de la casa la casa. Pitaraii pot umbla liberi prin casele oamenilor, caci, dupa credinta poporului, ei sunt purtatori de noroc si fericire. De cum intra în vreo casa, e datina ca pitaraii sa scormone focul din vatra cu betele pe care le poarta în mâini si care se numesc colinde. De la acest nume se cheama si aceasta datina a umblatului "în pitarai", iar Ajunul Craciunului mai poarta si numele de "în ziua de pitarai".
Prin Muntenia (în orasul Muscel), în noaptea dinaintea Ajunului, tineretul se aduna la o casa, aduc lautari sau cânta unul din fluier si se pun apoi pe petrecere pâna la miezul noptii, când pornesc spre capul satului, de unde iau casele de-a rândul, strigând: "Buna dimineata la Mos-Ajun !" Gazda le da colindeti: covrigi, colacei, poame, iar uneori si un paharel de vin. Dimineata si ziua umbla cu colindisul copiii mai mici. Prin unele parti din Oltenia, copiii îsi mai fac si un steag alcatuit dintr-o prajina lunga, în vârful careia leaga o basma, doua sau trei, care au un ban de argint, câteva fire de busuioc si putina tamâie, simbolizând darurile pe care magii le-au adus la ieslea în care s-a nascut Mântuitorul. Prin alte parti, mai este obiceiul ca în ziua de Ajunul Craciunului, baietii, dar mai cu seama cântaretii bisericesti sa umble cu icoana, o icoana pe care este zugravita nasterea lui Iisus Christos în mijlocul staulului. Aceasta datina nu este decât o înfatisare a "umblarii cu Ajunul" a preotului, care, neputând colinda într-o singura zi prin cele mai îndepartate catune ale parohiei sale, trimite în locul sau cântaretii de la biserica si, la nevoie, chiar oameni, feciori mai ales, straini de biserica.
Când cocosul vesteste miezul noptii, spre Ajun, gospodinele se scoala ca sa înmoaie turtele. Cosul cu turte se coboara de la locul unde fusese pus ca sa se usuce si sa fie ferit de ochii si mâinile copiilor, se iau câte 2,3,4 turte, se rup în doua ori în patru si se înmoaie într-o apa calduta în care s-a topit zahar si apoi se aseaza pe fundul unei farfurii. Pe acest strat de turte se presara zahar pisat, amestecat cu miez de nuca, tot pisat, sau numai samânta pisata de cânepa. Pe acest strat se pune un alt rând de turte înmuiate, si iarasi miez de nuca si astfel se continua pâna ce se umple farfuria, peste care se presara zahar sau miez de nuca; alteori, turtele se ung cu miere. Când lucrul acesta este terminat, femeia merge în casa cea mare sau în casa de dincolo, odaie care este pastrata curata, aseaza sub icoana cea mai frumoasa fata de masa pe care o are, iar pe mijlocul ei pune o sticla de vin rosu. La dreapta sticlei pune o farfurie cu turte, iar în cealalta parte, o farfurie, jumatate cu bob zdrobit, cu ceapa prajita pe deasupra, iar cealalta jumatate este plina cu prune fierte. În cele patru colturi ale mesei se aseaza câte un colac. Între colacii din dreapta se pune un fuior de cânepa, bine periat, zicând unii ca acesta este barba lui Mos Craciun; acesta este un mic plocon care se da preotului.
Prin Moldova (în orasul Suceava) se pun pe masa cele mai bune bucate de sec. Nimeni nu are voie sa descopere masa pâna nu intra preotul pe usa. Tot asa n-are dreptul sa guste din bucate, caci se crede ca unul care ar face acest lucru ar face bube. Preotul cânta si apoi sta pe laita. Dupa ce blagosloveste întreaga masa, ia si gusta din fiecare fel de mâncare. Barbatul destupa sticla cu vin si-l cinsteste pe preot. Preotul face urarile cuvenite în legatura cu venirea sarbatorilor; gusta din bucate împreuna cu cei ai casei, iar ceea a ramas le da la vecini, ca Dumnezeu sa primeasca. Fetele pun repede sub prag câte un ac de par ca sa treaca preotul peste el. Dupa ce va trece, fata îl va lua si îl va pune în cap, va dormi noaptea cu el si astfel îsi va visa viitorul sot. Alte fete pun grâu pe patul unde va sta preotul, ca sa se marite.
Spre Ajunul Craciunului este bine ca muncitorii câmpului sa se gândeasca la porumbi, ca sa-i viseze peste noapte. Cum îi vor visa, asa vor fi porumbii peste an.
Gospodarii se scoala înainte de rasaritul soarelui si pun mâna pe toate lucrurile din ograda: car, plug, coasa, sapa si celelalte, ca sa le fie drag sa le foloseasca la munca. Tot asa fac si femeile: împung cu acul de câteva ori, rasucesc câteva fire de furca, înnoada câteva ate si altele, ca sa aiba spor peste an. În vasul cu apa, din care familia urmeaza sa-si toarne pentru spalat, se pun nuci, ca sa fie oamenii sanatosi peste an.
Strainul care intra în batatura unui om nu trebuie sa-i închida poarta, ci gazda singura trebuie sa si-o închida, ca sa nu i se închida norocul, sa nu i se taie calea petitorilor, daca are fete mari.
Cosurile se matura, iar funinginea se arunca prin vie, ca vara sa se umple via cu struguri, dupa cum a fost îcarcat cosl cu funingine.
Gospodina fierbe pentru masa Ajunului din toate felurile de bucate, ca sa rodeasca peste an. Casa se matura seara, dar gunoiul nu se da afara, ca sa nu aiba gospodarii suparari si pagube la vite si ca sa nu le iasa norocul din case. Alte gospodine matura casa de la apus spre peretele de rasarit, spre icoane, ca sa se adune petitorii la casa.
Noaptea nu-i este nimanui îngaduit sa doarma pe fân sau pe paie în grajdul vitelor, caci în acea noapte boii vorbesc între dansii despre Domnul Hristos care s-a nascut între ei si pe care ei l-au încalzit cu suflarea lor. Prin alte parti se crede ca vorbesc si celelalte vite, destainuind între altele si locurile unde se afla comorile ascunse în pamânt; nu-i bine însa sa le asculte omul, caci i se pot intampla multe primejdii.