Boboteaza
Este sarbatorita întotdeauna pe 6 ianuarie. Ca si Craciunul, este precedata de un ajun mai deosebit, ajun ce concentreaza o multitudine de practici si credinte ce decurg, în special, din datina numita “umblatul preotului cu botezul” sau Chiralesa.
Pe vremuri, în alaiul preotului intrau si maturii, însa cu timpul alaiul a devenit apanajul copiilor. Urmând oarecum modelul colindelor, Chiralesa este socotit un obicei de purificare a spatiului si de invocare a rodului bogat. De regula, baietii înconjurau de trei ori toate constructiile din gospodarie, sunând din clopotei sau fiare vechi, strigând:
“Chiralesa,
Spic de grâu,
Pâna-n brâu
Roade bune
Mana-n grâne!”
sau numai Chiralesa; acest cuvânt provine din neo-greaca si înseamna “Doamne miluieste!”. Exista credinta ca, strigând Chiralesa, oamenii capata putere, toate relele fug si anul va fi curat pâna la Sfântul Andrei.
Venirea preotului era asteptata cu cea mai mare nerabdare îndeosebi de fetele mari; acestea, atunci când îl zareau venind, luau margelele, cerceii si sase boabe de grâu si le puneau sub pragul pe unde urma a trece preotul. Puse sub perna în noaptea dinspre Boboteaza, se zice ca vor ajuta fetele sa-si viseze ursitii. Magia premaritala din ajunul Bobotezei avea însa în centrul ei busuiocul, comunitatile traditionale socotind aceasta planta totem, investind-o cu numeroase atribute erotice; acum, fetele sau femeile fac tot posibilul sa rupa, sa ceara, sa fure busuioc de la popa, urmând ca, pus sub perna, acesta sa le aduca în vis barbatul harazit de Dumnezeu. Bucovinenii socot ca oamenii l-ar fi acoperit la botez pe Domnul Hristos cu busuioc; de atunci se spune ca se foloseste busuiocul pentru stropit cu agheasma.
De obicei, în întâmpinarea preotului iesea gospodarul casei, având în mâini o lumânare aprinsa. Gospodina avea grija sa arunce înaintea popii graunte de porumb, sperând ca astfel va avea noroc la oua; daca nu putea arunca grauntele, le punea sub asternutul unde urma sa stea preotul. Acesta stropea cu agheasma toata gospodaria, uneori urcând si în pod, credinta generala fiind ca agheasma alunga Necuratul si duhurile rele.
Apoi, preotul era invitat, destul de insistent, sa se aseze pe pat si sa guste din bucatele de pe masa. Stiind cu câta tarie cred fetele ca altfel nu le vor sta petitorii, iar femeile ca nu le vor sta primavara clostile pe pui, preotii, de voie, de nevoie, se asezau. De regula, preotul primea un fuior de cânepa sau, mai recent, de bumbac, spunându-se despre acest fuior ca este barba lui Hristos si ca de el, pe de o parte, se vor prinde toate relele iar, pe de alta parte, ca Maica Domnului împleteste din ele saci, cu ajutorul acestora, la învierea mortilor, urmând a salva suflete din iad.
Ajunul Bobotezei era îndeobste o zi de post. Se spunea despre aceia care tineau post negru ca vor putea sa întoarca ploaia si grindina. Fetele mari tineau post în credinta ca Dumnezeu le va da barbati buni, cuminti si frumosi.
La Boboteaza, datina cea mai importanta era Iordanul sau Sfintirea cea mare a apei. Se spune ca oricine ar fi intrat în aceasta zi în apa este aparat de toate bolile. Sfintirea apei se facea într-un loc special amenajat lânga o fântâna sau o apa curgatoare, aici fetele urmarind cu înfrigurare momentul în care iesea popa din biserica; daca vedeau prin preajma un flacau calare pe un cal alb, norocul lor, aveau sanse sigure sa se marite în anul respectiv! Se crede ca, atunci când preotul arunca în apa crucea, dracii ies din apa si o iau la fuga.
Momentul luarii agheasmei provoca o îmbulzeala generala, cauza constând într-o credinta conform careia agheasma luata înaintea altora e mai buna pentru dragoste, cinste, maritare. Din aceasta agheasma beau toti ai casei, punându-se chiar si în mâncarea vitelor; agheasma ramasa era pastrata la icoane, fiind, se zice, lecuitoare de orice boala. Chiar si copiii morti nebotezati puteau fi botezati, daca mamele lor carau sapte ani la rând, de la sapte biserici, agheasma mare si le stropeau mormintele. Ne putem da seama cât de mare era încrederea în puterea vindecatoare a apei sfintite, daca s-a ajuns pâna la astfel de practici.
Poporul considera ca pâna la Boboteaza e dricul iernii; din acel moment, crapa gerul si iarna e pe duca. Ploaia la Boboteaza prevesteste o iarna lunga, timpul frumos anuntând o vara pe masura; daca bate crivatul este semn ca vor fi roade în bucate, iar de curge din streasina se spune ca se va face vin bun.
Rezumând, putem spune ca la Boboteaza, ca sarbatoare traditionala, se regasesc practici specifice zilelor de reînnoire a timpului, cele mai multe fiind dedicate purificarii mediului înconjurator, în special a apei.