Instrumente populare
Muzica este parte organica a existentei taranului român. Sensibilitatea la frumusetea sunetului s-a transmis si în formele si ornamentele bogate ce împodobesc instrumentele muzicale create de mesterii populari.
Mesterii de instrumente muzicale fac, adeseori, o demonstratie de frumusete a instrumentelor construite si de talent în ce priveste extinderea gamei de posibilitati interpretative a melodiilor populare, "perle în sine", cum le considera compozitorul nostru national, George Enescu.
S-au pastrat pâna în zilele noastre instrumente vechi ca fluierul, buciumul, cimpoiul, naiul, etc.
Cel mai raspândit instrument muzical este fluierul, aflat în strânsa legatura cu cresterea animalelor, în special cu pastoritul. Sunetul se obtine prin astuparea completa, aproape completa sau deschiderea orificiilor laterale cu degetele, aerul vibrând astfel în tub.
Cimpoiul se compune dintr-un sac de piele de capra numit burduf. În acesta se introduce aerul, ca într-un rezervor, printr-o teava mica, confectionata din soc, metal sau os. Pe peretele opus tevii se afla doua fluiere care comunica etans cu interiorul. Cel mai lung dintre ele scoate un sunet fix, care însoteste uniform întregul cântec al cimpoiului.
În timpul cântecului, cimpoierul strânge sub brat burduful, care împinge aerul în fluiere, iar orificiile fluierului scurt sunt manevrate cu degetele, ca la un fluier obisnuit.
La cimpoi apar si elemente de sculptura. Burduful de piele al acestuia are fluierele facute din lemn, sculptat adesea în forme geometrice sau în forma capului de animal (de obicei de capra).
Stravechi instrument muzical, naiul este constituit din reunirea usor curbata a mai multor tuburi (în jur de 20) de trestie, soc sau alte esente, având diferite dimensiuni. Aceste tuburi sunt închise la partea inferioara prin dopuri de ceara si sunt deschise în partea superioara, pe unde naistul introduce aerul, emitând astfel sunetul.
Cel mai renumit cântăreț la nai din Romania este Gheorghe Zamfir.
De origine romana, buciumul este un instrument folosit de pastorii din munti (în Apuseni se numeste tulnic) pentru diferite semnale. În unele regiuni se cânta din bucium si la înmormânaari, iar în trecut era folosit si la semnalarea invaziilor straine.
Buciumul este un tub deschis la ambele capete, constituit din reunirea unor doage lungi de brad, frasin, tei, alun sau paltin, bine uscate, strânse din loc în loc cu inele de lemn sau metal.
