Floriile
Cu o saptamâna înainte de Paste, sunt serbate Floriile. Aceasta zi era initial dedicata zeitei romane Flora, însa apoi ea s-a celebrat în amintirea intrarii lui Iisus în Ierusalim.
Ziua de Florii este sarbatoarea reînvierii naturii, când înfloresc salciile, pomii fructiferi si florile. Salcia însa joaca un rol foarte important în ritualurile acestei zile.
Legenda spune ca, în timpurile în care Iisus era rastignit pe cruce, Maica Domnului, plângând, si-a pus opinci de fier, a luat un toiag de otel si a plecat sa-si gaseasca fiul. Pe drum, a ajuns la o apa si a rugat o salcie sa-i faca punte. Pentru aceasta, a binecuvântat-o sa nu poata fi facuti carbuni din lemnul ei si sa fie dusa în fiecare an la biserica de Florii. De aceea, în aceasta zi oamenii duc la biserica flori si ramuri de salcie, pentru a fi sfintite. Cu ramurile de salcie, simbol al primaverii si al fertilitatii, se ating vitele si copiii mici, ca sa creasca si sa înfloreasca precum salcia. Ramurile sfintite se pun apoi la icoane sau deasupra usii si sunt folosite în timpul anului, ca leac împotriva bolilor sau ca mijloc de aparare împotriva dezastrelor naturii. Cine se încinge peste mijloc cu salcie sfintita, va fi ferit de dureri, iar cine înghite în aceasta zi trei mâtisori de salcie sfintita nu va suferi de dureri de gât. Salcia se foloseste si in scopuri comerciale: animalele, înainte de a fi duse la târg la vânzare, trebuie atinse cu salcia, pentru a atrage cumparatorii. Mâtisorii se folosesc pentru a îndeparta furtunile si grindina. Vara, când vremea este urâta, se pun mâtisori pe foc, pentru ca fumul acestora sa alunge trasnetele si fulgerele. Se spune ca cine înghite un mâtisor sfintit va fi sanatos si usor ca si florile de salcie.
În aceasta zi nu se munceste, iar masa trebuie sa fie întinsa tot timpul. Se manânca peste, fiind dezlegare de peste. Este si o zi de pomenire a mortilor, când se curata mormintele si se pun ramuri de salcie pe acestea. Se spune ca în aceasta zi mortii asteapta la portile raiului.
În legatura cu prevederile meteorologice, se spune ca daca se aud broastele cântând pâna la Florii, vara care urmeaza va fi frumoasa. Se spune ca la fel cum e vremea de Florii, asa va fi si de Paste.
Sâmbata Floriilor mai este cunoscuta si sub numele de “Sâmbata lui Lazar”.
Dupa o legenda din Bucovina, existau odata doi frati: unul foarte bogat si unul foarte sarac, pe nume Lazar. Acesta din urma, pe lânga faptul ca era sarac, se mai si îmbolnavise, aparându-i tot felul de bube pe corp. Din aceasta cauza, oamenii îl evitau, iar pâna si sotia sa îl parasise.
Cum fratelui bogat totul îi mergea bine, acesta s-a hotarât sa se însoare, facând o petrecere mare. La petrecere însa nu l-a chemat si pe Lazar. Fiindca era mort de foame, sarmanul Lazar s-a dus la poarta bogatului, rugându-l sa-l primeasca si pe el la masa. Fratele sau însa l-a facut cersetor si nu l-a recunoscut de frate. Vazând aceasta rautate, Lazar s-a asezat la poarta si a început sa plânga. În acest timp, pâna si câinilor bogatului li s-a facut mila de el. Ei îi aduceau cojile de pâine si ramasitele cazute pe sub masa la petrecere, încercând sa-i aline ranile. Fratele cel bogat însa nu a permis nici macar acest lucru, dând porunca servitorilor sa lege câinii.
Când petrecerea s-a terminat, lautarii au iesit afara. Vazându-l pe Lazar în acea stare, desi stiau ca nu pot primi nimic de la el, au început sa-i cânte, amintindu-si de vremurile în care acesta le daruia si el câte ceva din avutul sau. Auzind cântecele, bogatul a iesit afara si a început sa râda de lautari, spunându-le ca nu vor primi decât poate niste bube. Când au terminat de cântat, Lazar le-a daruit într-adevar un pumn de coji de pe bubele sale, spunându-le ca este singurul lucru pe care îl poate da. Lautarii le-au luat, gândindu-se ca le vor arunca pe drum, când nu vor fi vazuti de sarmanul om. Vrând însa sa le arunce, au observat cu mirare ca în loc de coji, aveau un pumn de galbeni. Ducându-se si la sotia lui Lazar sa-i cânte, i-au spus ca au primit galbeni. Suparata, aceasta s-a dus cu mâncare la fostul sot, certându-l ca a avut bani sa le dea lautarilor, însa pentru ea n-a avut. Desi Lazar i-a zis ca el nu le-a putut darui decât bube, femeia i-a zis ca îl paraseste pentru a se marita cu altul. Auzind acestea, saracul a sfatuit-o ca înainte de a pleca cu acel barbat din curtea casei, sa-sii faca semnul crucii în toate cele patru puncte cardinale. In ziua maritisului, femeia si-a primit iubitul, care venise intr-o trasura trasa de sase parti. Urcându-se în trasura, ea a uitat sa faca ceea ce o sfatuise Lazar. Pe drum si-a adus aminte si a început sa-si faca cruce. Pe masura ce facea aceasta, a observat cum caii si trasura au disparut si a ajuns pe tarâmuri necunoscute. Atunci si-a dat seama ca mirele sau era Necuratul si, desi mersese în trasura doar câteva minute, i-au trebuit trei ani ca sa se întoarca în satul sau. În acest timp, Lazar simtea ca i se apropie sfârsitul. Rugându-l pe fratele cel bogat sa-l ajute, acesta i-a raspuns ca el nu se teme nici de moarte, nici de Dumnezeu. Dupa moarte, Lazar a fost luat de ingeri si dus in rai.
Când i-a venit vremea si bogatului, diavolii au ars toata averea sa si l-au luat într-o furca, trântindu-l de fundul iadului. Din cauza izbiturii, bogatul a sarit deasupra iadului, de unde putea vedea si oamenii din iad, dar si pe cei din rai. Zarindu-l pe Lazar, l-a rugat sa-i ceara lui Dumnezeu sau macar Mortii sa-l scoata din iad. Lazar însa, amintindu-si de toate relele pe care bogatul i le-a facut pe pamânt, a refuzat pâna si sa-l ude cu putina apa, pentru a-i ostoi fierbinteala, lasându-l sa ramâna în iad.
O alta semnificatie a acestei zile de sâmbata se leaga de Lazarica. În Muntenia, exista un obicei, numit “Lazarel” sau “Lazarica”. Dimineata, se strâng câteva fete de 6-12 ani si o aleg pe cea mai tânara dintre ele. Aceasta se va îmbraca în haine albe, de mireasa si îsi va pune pe cap beteala si în par flori de lamâita. Grupul de fete porneste pe ulitele satului si se opresc pe la case. În fata unei ferestre, fetele se aseaza în cerc. În mijloc, mireasa, face câtiva pasi înainte si înapoi. În acest timp, celelalte fete cânta despre Lazar. Lazar a plecat la padure cu turma sa si s-a suit într-un copac pentru a scutura frunzele la oi, însa craca pe care statea s-a rupt, iar Lazar a murit. Cele trei surori ale sale, vazând ca acesta nu mai soseste acasa, au plecat sa-l caute. Gasindu-l mort, l-au plâns, l-au scaldat în lapte dulce si l-au înmormântat.
În alta varianta, Lazar a taiat special craca de sub el, pentru a muri. Fetele care umbla cu Lazarica sau cu mireasa primesc de la cei carora le-au cântat, oua sau bani.
Într-o alta legenda, Lazar era un baiat care vroia placinte. Fiindca mama sa nu a avut timp sa-i faca mult doritele placinte, Lazar a murit de pofta, într-o zi de sâmbata. Mama sa l-a plâns si i-a cerut lui Dumnezeu sa nu ierte femeile care nu fac placinte în Sâmbata lui Lazar.
De aceea, în Sâmbata Floriilor femeile coc placinte si le împart saracilor ca pomana, în special celor care au copii mici. Placintele se fac si în amintirea lui Lazar cel sarac, care se roaga lui Dumnezeu pentru iertarea pacatelor oamenilor.
În Maramures se face din grâu o pâinica numita “floare de grâu”. Aceasta se împarte tuturor membrilor familiei, crezându-se ca cei care manânca din ea se vor revedea si pe cealalta lume.
În Transilvania si Banat, în aceasta seara fetele pun sub un par altoit o oglinda si camasa pe care o vor îmbraca de Florii, astfel încât a doua zi de dimineata Soarele sa rasara deasupra lor. Aceste obiecte sunt folosite apoi pentru farmece de sanatate si dragoste.
Tot de aceasta sarbatoare, fetele sadesc flori, fiindca sarbatoarea Floriilor le va face sa creasca si sa înfloreasca frumos. Din acelasi motiv, în unele zone nu se planteaza pomi, crezându-se ca acestia nu vor rodi, ci doar vor înflori.
În spiritualitatea traditionala româneasca, Floriile reprezinta o pioasa cinstire a memorabilului eveniment crestin, dar si o vesela aniversare a reînvierii naturii.
Fiecare om care intra în biserica si saruta icoana, poate lua din snopul ramurilor de salcie câte una - doua mladite pe care le tine apoi în mâna, pâna la terminarea slujbei.
Dincolo de tâlcul acestor stravechi credinte care exprima bogatia traditiilor populare românesti, ramurile de salcie sfintite la Florii continua sa fie si astazi emblema sarbatorii, amintind miracolul învierii lui Lazar si odata cu el, a întregului univers: renasterea naturii si revigorarea spiritualitatii umane.